La mulţi ani, România!

E 1 decembrie 2012 şi doar ce m-am întors de la concertul Subcarpaţi.

Sunt un pic răguşit.

Voiam să-mi cumpăr un pachet de Carpaţi, dar am înţeles că nu se mai fabrică.

Eu unul sunt bucuros că m-am născut acilea. E cam de căcat pe alocuri, dar hei, cerul e frumos.

La mulţi ani!

Şi pace…

Mâine azi a fost ieri

Uneori mi-e frică să nu cad în cer.

Şi până la urmă, ce poate fi atât de rău în a cădea în cer?

Măcar cazi în sus.

Scopul acestui blog

Acest blog a fost conceput în ideea promovării unui curs de la facultate. Subiectul se vroia a fi destul de concret, respectiv ştiri şi informaţii despre Bucureşti. De aici şi numele. Micul Paris -> Micul Paradis.

Cursul a fost promovat de ceva timp, nota am luat-o pe altceva oricum, iar acuma am rămas cu blogul. Între a-l lăsa baltă şi a continua să scriu cred că o să aleg a doua variantă, dar Bucureştiul nu mă mai încape. Astfel, miculParadis se extinde la întreaga Românie şi pe unde mă mai poartă paşii. În principiu o să pun multe poze şi o să scriu despre flori şi alte buruieni. Şi despre ce-mi mai trece prin minte. O să pun şi nişte muzică, că-mi place.

Tocmai a-nceput viitorul.

Am votat cu

Vroiam să zic câte ceva despre referendum şi actorii principali, dar bleah.

Am votat şi eu, mai mult pentru ridicol decât pentru demitere.

Azi a fost ziua imnului naţional. Îmi place mult, da` acuma aş asculta mai degrabă aşa ceva.

Mă duc să mai iau o gură de Timişoreana, revin.

________________

România, nu te-ai săturat de somn?

Eu da.

Zorii vin!

Aş fi scris mai devreme despre asta, dar…

Auzi, mama ta e ţigan? Vroiam să scriu un post despre rasism, dar am citit comentariile la piesa Acelaşi Sânge şi dacă aş fi neglijat faptul că e vorba de youtube cred că aş fi dat-o în depresie. Plus, cred că şi eu sunt un pic rasist şi n-aş mai vrea să fiu. Aşa că amân un pic abordarea acestui subiect.

Sunt câteva lucruri pe lumea asta pe care consider că ştiu să le fac bine. Unele chiar foarte bine, dar din păcate majoritatea lor nu pot fi numite aici. Unul dintre ele însă, şi cred că acesta este cel la care mă pricep cel mai bine, este faptul că sunt maestru neîntrecut în arta amânării. I se mai zice şi procrastinare. De când mă ştiu aceasta a fost ocupaţia mea principală. Voi fi sincer, nu e o treabă uşoară. Pentru a ajunge la nivelul meu sunt necesari ani întregi de amânare neîntreruptă şi delăsare persistentă, precum şi un decalaj total între voinţă şi scop.

Mulţi au cedat, eu însă am mers până la capăt. Mă rog, aproape. Despre asta e vorba de fapt. Am realizat că nu atât frica de a începe un lucru e sursa şi inspiraţia procrastinării mele, ci mai degrabă teama de a-l termina. Cu ajutorul acestui scurt am mai realizat că oricât de iscusit am devenit în această artă, oricât de mult voi amâna să încep, de fapt deja am început şi de terminat o să termin oricum.

Doresc să profit de această ocazie pentru a-mi dedica următoarea melodie.

Cred că sunt pregătit să avansez la următorul nivel. O să-mi procrastinez procrastinarea…

Natura Noastră

Dacă nu aş fi intrat la jurnalism cred că aş fi făcut agronomia. Îmi place atât să scriu cât şi să plantez. Într-o zi cu cerul albastru am încercat să-l pictez în verde, dar doar mi-a zâmbit frumos şi a rămas tot albastru.

Aşa că o să scriu despre plante.

Omenirea a evoluat. Ne-am industrializat, ne-am standardizat, ne-am digitalizat. Facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne spori comoditatea. Mă tem însă că în acest proces am pierdut mai mult decât am câştigat. Ne punem telefonul la încărcat şi suntem fascinaţi de un ecran de sticlă ce transformă impulsuri electrice în imagini, dar nu mai ştim cum să privim un copac sau cum să folosim o plantă de leac. Ne-am conectat la electricitate, dar ne-am deconectat de la natură. Ne sufocăm între fiare şi betoane, dar e o lipsă mai adâncă decât cea provocată de noxele maşinilor. Ne sufocăm în propria noastră alienare înconjuraţi de semenei.

Nu vreau să se înţeleagă că propun să renunţăm la facilităţile aduse de progresul tehnologic şi să ne mutăm cu toţii în pădure şi să trăim în armonie cu natura. Vorbesc mai degrabă despre o întoarcere la propria noastră natură. La lumină, ca să creştem, la iubire, ca să înflorim.

„Dumnezeu a creat plantele de leac iar omul înţelept le foloseşte.”

Artă urbană #6

Dacă o iei pe Mendeleev dinspre Romană şi faci dreapta pe un gang e posibil să te trezeşti aici:




Şi mai era un desen tare, da` era o maşină parcată în faţa lui. Mai trec pe acolo.

Pe tine cine te reprezintă?

Îţi spun sincer că nu m-a interesat politica până acum câteva luni. Dar absolut deloc. Ignoranţa, corupţia şi lipsa de viziune a conducătorilor îmi provoacă sentimente ce oscilează între indiferenţă şi dezgust. Am ales să stau deoparte şi să nu mă implic.

Asta până când l-am cunoscut pe Nicuşor Dan.

În doar câteva minute de conversaţie am realizat că reprezintă altceva decât actuala clasă politică. M-am mobilizat, am strâns semnături, am fost pe la întâlniri, am împărţit pliante, mi-am stresat prietenii pe facebook şi în lumea reală.

Cred că până la urmă o să-l şi votez.
___
Dacă nu votezi deloc, te rog să nu te plângi după aia că eşti condus de inferiori şi de corupţi. Pentru mine este pentru prima oară când principiul „răului mai mic” cade.

Dacă nu-l votezi pentru că ai altă opţiune, încerc să te respect.

Dacă nu-l votezi că n-are şanse, deşi el ar fi opţiunea ta, încerc să îţi explic că logica este deficitară şi contrară spiritului democratic, respectiv că trebuie să-ţi susţii punctul de vedere, indiferent dacă ai impresia că acesta este diferit faţa de cel al majorităţii.

Aş spune să-l votezi pe Nicuşor la Primărie, dar cred că devin uşor redundant.
___
Puterea nu aparţine conducătorului, ci poporului. Conducătorul trebuie să fie reprezentantul intereselor noastre, nu ale sale şi ale apropiaţilor săi. Pe tine cine te reprezintă?

Indiferent dacă va câştiga sau nu, Nicuşor Dan este expresia schimbării, el vine din afara sistemului pentru a-l schimba din interior.

Vreau să dau cu pace pentru întreaga echipă de voluntari. Am cunoscut nişte oameni interesanţi ce nutresc aceiaşi speranţă de mai bine şi care au înţeles că schimbarea stă în mâinile noastre. Ne-am demonstrat că unde există un dram de voinţă cuplat cu o convingere adevărată se pot pune la cale lucruri măreţe. Acesta e doar începutul…

„Never underestimate the power of a small group of committed people to change the world. In fact, it is the only thing that ever has.”

Acestea fiind spuse, fie că-l votezi pe Nicuşor sau nu, votează şi tu. Contează, serios.

Vote against the machine: vote Nicuşor!

Aseară în faţa Arcului de Triumf a avut loc o dezbatere televizată privind funcţia de primar general al capitalei la care au participat candidaţii Silviu Prigoană, Irinel Columbeanu şi al nostru, Nicuşor Dan.

M-am entuziasmat să-l văd pe Sorin Oprescu în carne şi oase deoarece am presupus că va participa şi dumneasa la dezbatere. Fals. Şi-a ţinut discursul şi a tăiat-o mai repede decât pe panglică. Sunt curios dacă atunci când va participa la o dezbatere îşi va aduce directorii.

Din punctul meu de vedere în această dezbatere s-a văzut clar diferenţa de clasă dintre Nicuşor şi ceilalţi candidaţi, precum şi discrepanţa intenţiilor pentru care candidează. În timp ce unul dintre ei prezintă soluţii concrete şi realiste pentru problemele oraşului ceilalţi doi sunt ahtiaţi după putere şi vizibilitate. Apropo, aţi auzit soluţia „Pliciului” pentru problema câinilor maidanezi? Să îi dea fiecărui cetăţean câte 5 Lei pe cap de câine adus. No comment.

Grupul de susţinere a lui Nicuşor Dan a fost la înălţime. Ne uneşte scârba şi dispreţul pentru mizeria în care ne aflăm în prezent precum şi dorinţa şi speranţa de schimbare în mai bine. Şi ţineţi minte, vocea care ţipă din convingere se aude mult mai puternic decât cea care ţipă pentru nişte hârtii colorate şi câţiva mititei.

3

Vroiam să-i fac o dedicaţie specială domnului Oprescu, dar astăzi mă simt generos aşa că piesa asta e pentru marea majoritate a actualei clase politice.

Ca fapt divers, am aflat că numele lui Nicuşor Dan va fi pe ultima poziţie pe lista de vot. Faza tare e că cei din urmă vor fi cei dintâi.

Şase! Mai vine democraţia?

Protestele din ianuarie nu s-au terminat. Astăzi două sute de oameni au mărşăluit în numele democraţiei şi al libertăţii. Adunarea a fost paşnică, iar atmosfera ca şi vremea, frumoasă. S-a cântat şi s-au afişat banere cu mesaje sociale şi ecologiste.

Marşul s-a terminat conform autorizaţiei în Piaţa Romană, deşi era planificat să ajungă în Piaţa Universităţii. Acolo sunt câţiva oameni care protestează în continuare, zi şi noapte. Urmează în scurt timp un interviu cu ei.

Detalii despre protestul de astăzi acilea.

Miroase a schimbare.

Previous Older Entries